Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal

Centrul Regional de Diagnostic, Consiliere şi Monitorizare a Copiilor cu Obezitate (CRDCMCO)

​Centrul Regional de Diagnostic, Consiliere şi Monitorizare a Copiilor cu Obezitate (CRDCMCO)​​


Centrul a fost înființat în cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, prin Decizia Nr.695/29.07.2015, conform proiectului depus în vederea înfiinţării acestuia. 

Obiectivele CRDCMCO sunt:

  • ​dezvoltarea activităţilor de cercetare în domeniul obezității infantile care reprezintă o cauză majoră de morbiditate la nivel mondial, cu impact asupra stării de sănătate a adultulu
  •  întocmirea unui instrument standard de depistare și monitorizare a copiilor cu obezitate din județele Moldovei
  • realizarea registrului pentru copiii cu obezitate din regiunea Moldovei prin crearea unei baze de date medicale care ulterior, după împlinirea de 18 ani, va fi direcționat rețelei medicale pentru adulți
  • atragerea de fonduri prin dezvoltarea proiectelor de cercetare și prin finanţări pentru implementarea unor studii privind eficiența programelor destinate modificării stilului de viață nesănătos datorat mediului obezogen actual.
  • dezvoltarea unor parteneriate naţionale şi internaţionale în domeniul cercetării privind obezitatea infantila.
  • diseminarea şi promovarea rezultatelor cercetării la nivel naţional şi internaţional
  • promovarea transdisciplinarităţii prin crearea unui cadru funcţional de interacţiune interdisciplinar şi, totodată, cooptarea altor centre universitare pentru a participa la diverse programe de cercetare naţională şi internaţională.
  • organizarea de programe de formare care includ cursuri de pregătire profesională în domeniul nutriției pediatrice pentru medici rezidenți, medici specialiști de familie, pediatri, nutriție și boli metabolice, nutriționiști, psihologi, kinetoterapeuți și alți profesioniști din domeniul sănătății.

Membrii CRDCMCO

  • Șef lucrări dr. Laura Mihaela Trandafir, coordonator 
  • onf. Dr. Mihaela Moscalu - Prof. Dr. Doina Azoicăi 
  • Conf. Dr. Cristina Preda - Prof. Dr. Ingrith Miron
  • Conf Dr. Laura Mihalache
  • Asist univ dr. Otilia Elena Frasinariu 
  • Asist univ dr. Oana Temneanu
  • Dr. Russu Georgiana
  • Psiholog Oana Chirilă
  • Medic rezident pediatrie dr. Dora Jipu
  • Medic rezident pediatrie dr. Petronela Colbu​